|
Analize - Autenticitatea unei opere de arta
|
Postat la data de 22 august 2008 Mădălina Mirea
Articol vizualizat de 9937 ori.Pagina 1 din 2
Autenticitatea trebuie să îmbrace o definiţie mai largă în ceea ce priveşte opera de artă. Astfel, o operă de artă poate fi considerată ca fiind autentică atunci când este într-adevăr ceea ce pretinde a fi. Atunci când o lucrare nu e autentică, dreptul francez estimează că aceasta poate fi o operă greşit atribuită, fie poate constitui un fals ( în urma unei intenţii frauduloase şi a amplasării unei semnături apocrife) sau un obiect contrafăcut (rezultat în urma violării dreptului de autor al artistului care a creat opera în cauză).
Expertul joacă un rol esenţial în ceea ce priveşte autentificarea unui obiect de artă. Pentru a-şi putea exprima mai nuanţat opiniile, el dispune de formulele descrise în decretul francez nr. 81-255 din 3 martie 1981 cu privire la prevenirea fraudelor în domeniul operelor de artă: „Folosirea termenului atribuit, urmat de numele unui artist, garantează faptul că opera sau obiectul a fost executat în timpul perioadei în care artistul menţionat a activat şi că ipoteze serioase îl desemnează pe acesta ca fiind autor potenţial” (art. 4). „ Folosirea termenului atelierul urmat de numele artistului garantează faptul că lucrarea a fost executată în atelierul maestrului citat, sau sub directa sa îndrumare” (art. 5). Aşadar, aşa cum se spune adesea, adevărata expertiză e una modestă şi, ca şi în artă, aceasta nu se exprimă în mod valabil decât prin intermediul îndoielii permanente.
Friederike Ringe distinge trei categorii de experţi în artă:
- comitetele de autentificare
- grupurile de experţi neinstituţionalizaţi
- experţii particulari (numiţi şi mandarini).
Experţi influenţi, cum ar fi cei aparţinând caselor de expertiză celebre cum ar fi « Andy Warhol Authentification Board », «Pollock- Krasner Authentication Board» sau «Wildenstein Institute », au făcut obiectul multor atacuri, uneori chiar judiciare. Dreptul de concurenţă, în relaţie cu puterea expertului în artă pune două probleme: prima chestiune priveşte eventuala obligaţie de a elibera un certificat de autenticitate, a doua se referă la obligaţia de a include o operă în catalogul raisonné.
Pagina 2 din 2
În oricare dintre cazuri obligaţia expertului este una de mijloace, nu de rezultat şi ceea ce trebuie să se asigure este că a procedat la o analiză metodică a originalului, precum şi că a emis eventuale rezerve în ceea ce priveşte autentificarea obiectului în cauză, atunci când lucrurile nu sunt foarte clare. Pe de altă parte, însă, responsabilitatea expertului, atunci când eliberează un certificat este o chestiune delicată. Un aviz nefavorabil din partea sa implică, în principiu, o devalorizare a obiectului, din punct de vedere al valorii sale istorice şi comerciale. Dealtfel, pentru a nu se pronunţa negativ, experţii utilizează frecvent formula: “În stadiul actual al cunoştinţelor noastre, nu putem include această operă în catalogul raisonné”. Chiar şi o atare afirmaţie rezervată are consecinţe negative. Iată de ce, Israël Armand afirmă că un expert serios trebuie să fie în stare să se pronunţe clar asupra autenticităţii unei opere, sau, în caz contrar, să-şi decline competenţa. Ideal ar fi, pentru ca un certificat de autenticitate să fie cu adevărat important şi să constituie o garanţie, să se întrunească mai multe competenţe într-un colegiu pluridisciplinar, care să adune la un loc un istoric de artă, un om de ştiinţă şi un jurist. Acest lucru nu este însă posibil în practică, decât rareori.
În ceea ce priveşte catalogul raisonné, autorul acestuia trebuie să aibă mereu în vedere o foarte bună cunoaştere a artistului şi a operei sale, atât din punct de vedere istoric şi estetic, cât şi biografic. În acest scop, autorul va efectua o cercetare sistematică amănunţită şi, dacă e posibil, chiar exhaustivă. Uneori rezultatul poate fi o compilaţie descriptivă şi metodică asupra operei, care adună la un loc toate textele critice care pun în lumină opera artistului în cauză. Pentru a aduna toate informaţiile necesare, indispensabile elaborării acestui catalog raisonné, cercetătorul trebuie să facă apel nu doar la referinţele critice disponibile (arhiva personală a artistului, corespondenţa, manuscrisele etc.), dar şi la memoria vie (persoane care l-au cunoscut pe artist). Dacă acest catalog raisonné care a rezultat este un produs original, el beneficiază, la rândul său de protecţia dreptului de autor. În caz contrar, el reprezintă doar o compilaţie de opere şi lucrări deja existente. În general un singur expert reuşeşte să întocmească acest document de referinţă, după cercetări îndelungate care se pot întinde, uneori, pe o perioadă de zeci de ani (cazul Radu Bogdan: cercetătorul a adunat materialele pentru catalogul raisonné Andreescu, vreme de mai bine de jumătate de secol, fără să finalizeze nici până azi redactarea). Pentru toţi ceilalţi experţi, catalogul raisonné rămâne un instrument indispensabil.
I. Armand: Guide internaţional des experts et spécialistes. Catalogue raisonné, artistes, spécialités, commissaires priseurs et salles de ventes, Paris: Catalogues raisonnés, 1999, introd., p.8
Acest articol vi s-a parut interesant? (20 voturi)
Nu exista comentarii la acest articol. |
|
|