Arta, Cultura, Portofolii artisti
Articole arta si cultura
Analize de arta Interviuri artisti Portofolii artisti
Acasa
Editorial
Evenimente
Stiri
Newsletter
Legaturi
Contact

 

 
 

Abonati-va la newsletterul Art Business!

[15 aprilie 2014]
Pe 15 aprilie 1452 s-a născut Leonardo Da Vinci, reprezentat de seamă al Renascentismului italian, om de ştiinţă şi totodată sculptor, pictor, arhitect, muzician şi scriitor, un adevărat...

Mai multe stiri »

   « Arta şi preţul psihologic
   « Teoria instituţională a artei
   « Factori ce influenţează evaluarea lucrărilor de artă
   « Despre relaţia între Economie şi Artă
   « Comemorare Leonardo da Vinci
   « Expoziția „Jubileu - Nicolae Maniu”

 
 
Arhiva September 2017
Mon Tue Wen Thu Fri Sat Sun
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930 
       

 
Cat timp petreceti pe Facebook?
zilnic
de 2-3 ori pe saptamana
doar in week-end
de 4-6 ori pe luna
o data pe luna
deloc
Comert cu arta - Licitaţiile de artă – scurt istoric, caracteristici, mecanisme
 
Postat la data de 10 martie 2010
art-business

Articol vizualizat de 3099 ori.

Data exactă sau momentul la care s-a organizat prima licitaţie din lume rămâne necunoscut ... Primele confirmări datează din secolul XV, când grecii licitau femei pentru căsătorie. Femeile frumoase primeau oferte de preţ din ce în ce mai mari.

Romanii au fost primii care au organizat vânzarea de mărfuri prin licitaţie, modalitate prin care ei dispuneau şi comercializau bunurile produse. Tot prin metoda licitaţiei, romanii obişnuiau să vândă lucrurile confiscate din timpul războiului.

Chinezii foloseau licitaţia pentru a vinde excedentul de proprietate pentru a strânge bani pentru liderii lor religioşi şi temple. Se pare că ei au folosit etape similare pentru a planifica şi coordona vânzarea, aşa cum are ea loc în zilele noastre.

Britanicii organizau licitaţii obişnuite de cărţi şi artă în 1600. Vânzarea bunurilor prin „strigare” reprezenta o metodă normală. Cataloagele licitaţiilor din Anglia au supravieţuit timpului. Termenii de „licitaţie” şi „licitaţie publică” au intrat în engleza scrisă la sfârşitul anilor 1600.

Cum cultura americană a început să evolueze în anii 1700, imigranţii englezi au adus sistemul în America. Şi pentru că aici economia nu era bine dezvoltată, nu exista piaţă pentru licitaţii sau vânzători. Singurele momente în care licitaţia părea a fi necesară ara atunci când trebuia ca proprietăţi să fie vândute pentru a achita o datorie sau pentru neplata de taxe. Stigmatul „vânzării forţate” a fost ataşat afacerii cu licitaţii timp de secole.

Vânzarea publică de sclavi a alimentat cea mai mare piaţă sclavagistă a lumii vestice. Vânzarea sclavilor „cu strigare” a început în Virginia, răspândindu-se rapid spre sud.

Când Războiul Civil a izbucnit, vânzătorii/licitatorii nu mai aveau produse să vândă. Mulţi au migrat către vest, o parte au urmat trupele şi au vândut proprietatea rămasă după luptă. A fost momentul când practica licitaţiilor a decăzut. Odată cu progresul Războiului Civil, batalioanele – în drumul lor – confiscau proprietăţi şi mărfuri. Contrabanda era colectată şi dusă în zone sigure, urmând ca ofiţerul comandantului sau colonelul să vândă bunurile prin „vânzare publică”. Aceasta nu era tocmai etică şi nu ajuta cu nimic imagina deja stricată a procesului de licitaţie.

Chiar şi după terminarea războiului, coloneii militari au călătorit pentru a vinde surplusul de bunuri armate şi bunuri confiscate. Licitatorii au urmat aceiaşi paşi şi au îmbrăcat vestimentaţie similară cu coloneii armatei, încât publicul a început să-i recunoască ca fiind „colonei”.  Acest titlu se foloseşte şi în zilele noastre pentru a desemna licitatorii.

În timp ce ţara se recupera după război, licitatorii călătoreau spre oraşe şi porturi mai mari pentru a realiza comerţul. Vânzarea pe vase de bunuri deteriorate şi vânzarea de imobile constituiau obiectul afacerii. Licitatorii vindeau tot ce puteau obţine. Aveau success în a face bani, însă fără success îmbunătăţirea reputaţiei şi imaginii.

Afacerea cu licitaţii s-a menţinut astfel până la jumătatea anului 1900. Paşi uriaşi s-au făcut după Al Doilea Război Mondial, când metoda licitaţiei a fost gândită ca instrument de marketing. După război, vânzarea de bunuri şi imobile prin vânzare privată a atins apogeul. Proprietăţile imobile şi personale se “mişcau” mai repede decât piaţa privată putea “înghiţi”. Astfel s-a născut afacerea modernă cu licitaţii. În 1674 a avut loc prima licitaţie în forma în care este cunoscută astăzi la Stockholm, cu diferenţe legate de planificările şi temele sezoniere specifice în zilele noastre.

Acum, oamenii de afaceri încep să hrănească afacerea, crescându-i reputaţia; licitatorii au relaţii de afaceri la bănci, avocaţi, contabili, tribunal, agenţii guvernamentale şi publicul.

Rolul principal jucat de licitaţii derivă din faptul că aici este locul în care lucrările importante sunt vândute. Licitaţiile servesc ca referinţă a pieţei, în general, deoarece acestea constituie un mod aproape unic de a observa modul în care piaţa şi preţurile evoluează în timp.

La toate licitaţiile de artă se practică licitaţia ascendentă, premergător şedinţei propriu-zise, experţii casei fixează un preţ minim şi unul maxim estimat, iar de comun acord cu deponentul se stabileşte un preţ de rezervă. În cazul încheierii unei tranzacţii atât deponentul cât şi persoana achizitoare sunt comisionate pentru intermedierea operaţiunii.

Acest articol vi s-a parut interesant? (12 voturi)

Nu exista comentarii la acest articol.
Posteaza un comentariu
Nume
Email
Subiect
Comentariu
 
Termeni si conditii Copyright © 2008 Art Business. Realizat de Web Design Media