Numeroase organizaţii, precum Artprice, Artnet, Art Sales Index, Art Market Research oferă date ale pieţei Internaţionale de artă în urma vânzărilor la casele de licitaţie.

Există trei tipuri de măsurare a indicelui preţurilor de artă - preţul mediu,  metoda regresiei vânzărilor repetate şi regresia hedonică - toate pe baza preţurilor în urma licitaţiilor de artă. Metodă preţului mediu se bazează pe un cumul de tipuri de artă ori artişti; metoda vânzărilor repetate se referă la tablouri vândute mai mult de o singură dată pe piaţă, iar analiza  regresiei hedonice caută şi cuantifică factorii care stau la baza mişcărilor de artă (venituri, inflaţie, etc) sau analizează la interdependenţele între artă şi alţi factori (vânzare locaţie, provenienţa etc.).

1. Indicii de artă bazaţi  pe media şi mediana preţurilor

Pentru artă în general, indicii anuali de preţuri sunt construiţi utilizând media şi mediana preţurilor de la casele de licitaţii. Aceasta presupune o constanţă a calităţii tablourilor în timp.

O altă metodă de calcul a randamentului este similară stabilirii unui index al preţurilor de consum. Sunt selectate lucrări reprezentative, iar preţurile tablourilor care nu sunt vândute într-o perioadă următoare sunt reevaluate periodic de către experţi. O alternativă la această metodă consistă în înlocuirea tablourilor selectate care nu sunt tranzacţionate la licitaţii an de an cu substitute apropiate ale aceluiaşi artist, de preferat aceeaşi mărime şi calitate. Evident, subiectivitatea în stabilirea substituenţilor rămâne punctul sensibil al acestei metode.

2. Metoda vânzărilor repetate 

Metoda vânzărilor repetate (RSM) se foloseşte de unicitatea lucrărilor şi utilizează preţurile de tranzacţionare ale aceluiaşi tablou în diferite perioade de timp. În cazul în care caracteristicile hedonice particulare (şi preţurile lor implicite) nu se schimbă între vânzări, diferenţele de preţ pot fi explicate prin  trecerea timpului, iar indexul preţurilor poate fi obţinut direct din coeficienţii de timp estimaţi corespunzător. Cu toate acestea, metoda are câteva puncte slabe. Prin natura lor, exemplul obiectele de artă vândute la o licitaţie, cel puţin de două ori, nu este aleator.

Metoda  vânzărilor repetate este acum stabilită ca o unitate de măsură oficială în domeniul proprietăţilor. În lumea artei, cel mai cunoscut studiu de artă revine folosind metoda vânzărilor repetate a fost produs de către Profesorii Mei şi Moses în 2002.

3. Metoda regresiei hedonice 

Metoda de regresie hedonică pentru evaluarea picturilor îşi are originea în secolul XVIII, atunci când o modalitate de măsurare similară a fost descrisă ca “un mod inteligent de a caracteriza un geniu”. Roger de Piles a avut ideea găsirii unei scale numerice de măsurare a patru caracteristici hedonice ale lucrărilor de artă pentru un număr de 56 cei mai cunoscuţi pictori, pe un interval de la 1 la 20. Piles nu a agregat rezultatele pentru că nu stabilise ponderi pentru fiecare dimensiune, însă într-o ordine a importanţei a stabilit cromatica, designul, compoziţia şi expresia.

Metoda „regresiei hedonice“ identifică factorii de preţ pe baza premisei că valoarea bunului este determinată de caracteristicile interne ale acestuia şi de factorii externi care-l influenţează. Spre exemplu, utilizând această metodă, preţul unei lucrări de artă este determinat de caracteristicile sale (mărime, suport, starea conservare etc.), dar şi de cele ale artistului (şcoala din care face parte, perioada din viaţa artistului în care a fost executat, provenienţa colecţiilor etc.). Practic, metoda regresiei hedonice apreciază gradul în care fiecare dintre elementele de mai sus afectează alcătuirea preţului real.

Metoda preţurilor hedonice estimează disponibilitatea de a plăti (DAP) sau Willigness to Pay (WTP).

          Această metodă este utilizată parţial şi limitat în evaluarea patrimoniului cultural: nu măsură  sau valori de neutilizare ori opţionale şi este aplicabil numai pentru elementele de patrimoniu cultural, care sunt încorporate în preţurile unei proprietăţi. De asemenea, se bazează pe ipoteze nerealiste a unui mod liber de funcţionarea eficientă a pieţei imobiliare, în cazul în care persoanele au informaţii perfecte şi mobilitate.

Alte articole din categoria "Analize"