|
Interviuri - Nouă ediţii de acordare a premiilor Arhitext Design
| |
Postat la data de 28 iulie 2009 Art Business
Articol vizualizat de 451 ori.Pagina 1 din 2
Cu o existenţă pe piaţa de artă de aproximativ 19 ani, revista Arhitext a ajuns un punct de referinţă în domeniul arhitectură şi design. În perspectiva Festivalului Arhitext «Tropisme» am purtat un dialog cu Directorul Fundaţiei Arhitext şi redactorul-şef al revistei, domnul Arpad Zachi.
1. Povestiţi-ne despre înfiinţarea revistei Arhitext: când a venit ideea, în ce context, cine a iniţiat proiectul şi ce şi-a propus.
Revista ARHITEXT (arhitectură, design, arte) reprezintă principalul proiect al Fundatiei Arhitext design şi este un proiect de durată (început acum 19 ani) care implică o radiografie constantă a spaţiului cultural românesc şi o punere în acord cu tendinţele culturale internaţionale din domeniul arhitecturii, artei şi designului. Dincolo de aceste aspecte tehnice, proiectul revistei ARHITEXT îşi propune un ţel credem mult mai important, acela al iniţierii unui proces de formare, construire a unui context cultural românesc. Ea a pornit discret, în forma de ziar cu 6 pagini, în 1990 la iniţiativa unui grup de tineri arhitecţi, care a primit sprijinul Universităţii de Arhitectura şi Urbanism, şi a fost dusa mai departe, în ciuda vicisitudinilor apărute de-a lungul timpului şi a schimbărilor apărute în board-ul editorial. Revista ARHITEXT devine o platformă a schimbului de idei, a sesizării unor poziţii critice, teoretice ce formează şi construiesc în acelaşi timp un context cultural de care avem nevoie. Prin natura sa proiectul revistei ARHITEXT este unul internaţional, fiind un spaţiu permanent al schimbului de idei inside-out, grupul ţintă fiind cel al arhitecţilor, urbaniştilor, sociologilor, artiştilor, designerilor, teoreticienilor din sfera arhitecturii şi teoriei de artă şi studenţilor, pentru ei fiind un foarte util instrument de cunoaştere a acestor domenii.
2. Despre concursul de arhitectură Premiile Arhitext Design: când s-a decis realizarea unui astfel de concurs, care au fost/sunt secţiunile concursului, progresele înregistrate pe parcursul ediţiilor?
Spre a promova valorile culturale europene, Fundaţia Arhitext Design a organizat, din 1993, Concursul de arhitectură Premiile Arhitext Design, eveniment care contribuie semnificativ la afirmarea şi confirmarea valorii unei arhitecturi locale. Acest tip de concurs a fost iniţiat tocmai pentru a putea radiografia mai bine scena arhitecturală română şi a oferi o alternativă Bienalei şi Anualelor locale de arhitectură. Secţiunile concursului au fost la început “arhitectura”, “design interior” şi “premiul special al revistei”, pentru ca mai apoi să existe proiecte şi pentru secţiunile “clădiri publice”, “regenerare”, “design exterior”. De la fiecare ediţie la alta numărul proiectelor înscrise în concurs a crescut şi jurizarea a devenit mai profesionistă (am avut jurii internaţionale începând cu 2005). Fiecare ediţie aduce cu sine noi experienţe şi noi nume (arhitecţi tineri apar cu proiecte onorabile lângă nume deja consacrate pe plan naţional).
3. Când aţi decis transformarea evenimentului, de la concurs la festival? Care sunt implicaţiile festivalului pentru participanţi, organizatori şi domeniul în care activaţi?
În 2005 s-a decis ca acest concurs să fie integrat unui cadru mai larg şi aşa a luat naştere Festivalul Arhitext, care la fiecare doi ani propune o nouă tematică şi abordare. Astfel evenimentul capătă o altă amploare şi publicul are o privire de ansamblu datorită şi discuţiilor care au loc în cadrul festivalului, expoziţiilor adiacente şi celorlalte activităţi propuse. Un simplu concurs nu mai satisfăcea nevoile de exprimare ale organizatorilor şi nici nevoia de informare şi interrelationare a publicului nostru.
Ediţia a VII-a a Premiilor a propus, odată cu abandonarea locaţiei fixe Bucureşti şi a opţiunii pentru un «centru alternativ», integrarea mai accentuată a arhitecturii în discursul cultural, prin reluarea-dezvoltarea conceptului postmodern de InBetween, pe care l-am dorit o abordare a inter-relaţionării dintre zone diferite de discursuri, care să definească precis şi actual noua culturalitate.
Ediţia din 2007, cea de-a VIII-a, a Premiilor Arhitext Design s-a desfăşurat în Sibiu, Capitala culturală europeană a anului 2007, integrându-se întregii ambianţe culturale deosebite care a însoţit manifestarea generică, dezvoltând şi concluzionând premisele iniţiate de În Between. Ea s-a derulat în cadrul unui eveniment mai amplu organizat de Fundaţie: Festivalul Între/Întru Culturi // INside/INsight Cultures. Evenimentul a durat trei zile şi o noapte, 5-7 octombrie 2007; prezentarea şi discutarea acţiunilor vizând fundamental comunicarea multiculturală a arhitecturii, abordarea cât mai deschisă şi liberă a faptului de arhitectură.
Premiile ARHITEXT, ajunse la cea de-a IX-a ediţie, stabilesc la fiecare doi ani un raport asupra zonei arhitecturale din România marcând prezenţa celor mai interesante şi inovative proiecte arhitecturale realizate.
Premiile au o anumită specificitate urmărind caracterul inovativ dar şi conceptul proiectului pe mai multe paliere: arhitectura rezidenţială, arhitectura publică, design interior, design exterior, design de obiect, restaurări, detalii. Într-o anumită măsură proiectul încearcă să reactiveze zone importante pentru zona culturală românească, care suferă într-o anumită măsură de un deficit de vizibilitate, referindu-ne la designul de obiect sau la restaurări.
Pagina 2 din 2
4. Povestiţi-ne despre festivalul de anul acesta: noutăţile aduse de această ediţie, participanţi, secţiunile aferente etc.
Pentru Festivalul Arhitext «Tropisme» punctul de pornire ar fi nevoia de re-contextualizare în spaţiul arhitecturii şi urbanismului, a termenului de tropism.
Folosindu-ne de definiţia din DEX: «tendinţa de acomodare şi de orientare a unui organism vegetal fixat de pământ, într-o anumită direcţie, sub influenţa unei excitaţii exterioare ca: lumina, căldura, gravitaţia, umiditatea». Înlocuind câţiva termeni, enunţul nostru ar putea suna astfel: (pre)dispoziţia de interrelaţionare/ intercomunicare şi de mobilitate a unui organism social (sur)prinse în/de locuri multiple, cu direcţii şi sensuri diverse, sub influenţa unor câmpuri de forţe (interioare şi exterioare) exercitate de situaţii, experienţe, evenimente, acţiuni şi activităţi diverse şi simultane, contradictorii şi ambigui.
Această regândire a noţiunii de tropism, pe care o propune Festivalul, reprezintă şi conceptul de organizare şi desfăşurare a acestuia în timp şi spaţiu. În cazul nostru, organismul social este reprezentat de comunitatea locală din care fac parte, cu certitudine, şi arhitecţii, designerii, artiştii şi, bineînţeles, studenţii. Locul de inter-relaţionare/inter-comunicare este spaţiul public urban.
De aceea, ne-am propus ca evenimentele Festivalului să se desfăşoare în locuri neconvenţionale, spaţii pietonale deschise, pe un traseu care leagă o serie de pieţe (P-ţa Libertăţii şi a Eroilor), piaţete (Piaţeta Universităţii, a casei Matei Corvin), scuaruri (Turnul Pompierilor), curţi (a casei Matei Corvin, Hotel Continental şi a Palatului Banffy), galerii (Palatul Banffy) şi pasaje pietonale (al teatrului de păpuşi şi P-ţa Libertăţii) din centrul oraşului. Este vorba de recuperarea acestor spaţii urbane, de a le da din nou viaţă, de redescoperirea vocaţiei originale a acestora şi, mai ales, de a le reda sensul de spaţii publice (ale comunităţii şi ale comunicării) ca medii pentru manifestarea spectacolului vieţii urbane.
Evenimentele de anul acesta
Anul acesta, locaţia aleasă pentru Festival este Cluj. În perioada 9-11 octombrie dorim să organizăm în cadrul Festivalului Arhitext «Tropisme» următoarele evenimente, axate pe ideea de deschidere maximă către public, pe ideea de «show» (cu sensul de a arăta) şi de apropiere de public:
Arhitectura românească în peisajul cultural european - Premiile Arhitext Design, Ediţia a IX-a, concurs naţional de arhitectură. Juriul se va bucura de o participare internaţională, iar Expoziţia de proiecte va fi realizată sub forma unei instalaţii de mari dimensiuni, multimedia, spre a marca aria de dezbatere ulterioară. În cadrul concursului, Arhitext va promova prin cele 5 secţiuni (arhitectură rezidenţială, publică, amenajări exterioare, interioare şi restaurare) arhitectura românească de calitate, ultimele tendinţe (dat fiind că proiectele înscrise în concurs sunt realizate în ultimii doi ani).
1. «Work-Show», eveniment dedicat studenţilor de la Facultăţile de Arte şi Arhitectură din ţară şi străinătate, în care aceştia se vor putea manifesta (expoziţii proprii, de diplome, instalaţii şi interacţiunea cu colegi din domenii conexe şi aceleaşi domenii, pentru împărtăşirea experienţelor).
2. «Talk-Show», Conferinţe susţinute de arhitecţi români şi străini (Sami Rintala, Andrew Griffin, Ioan Andreescu, Mihai Pienescu, etc.). Tot sub umbrela «Talk-Show» va avea loc şi «5 o`clock Arhitext» – a treia masă rotundă marca Arhitext din acest an, cu tema Peisaj Tactic. Vor dezbate şi aprofunda conceptul atât arhitecţi, cât şi sociologi, filosofi, designeri şi peisagişti invitaţi.
3. «Expo-Show», acţiune ce va consta în 3 expoziţii româneşti şi 2 internaţionale (Andreescu&Gaivoronschi, Mario Kuibuş, Expoziţie de design, Sami Rintala), precum şi o instalatie cu tema «Tropisme» (Sabin Bors).
4. «Book-Show» – secţiune a Festivalului destinată cărţilor de arhitectură (dat fiind numărul mare de specialişti prezenţi, considerăm necesar un astfel de moment pentru care încercăm să legăm un parteneriat cu cea mai mare editură de carte de arhitectură din Turcia pentru a fi prezentă la Festival). În cadrul acestei secţiuni, va avea loc şi lansarea monografiei arhitectului român contemporan Mario Kuibuş.
5. «Winner’s Show» – gala de premiere a celei de-a noua ediţii a concursului Premiile Arhitext Design, pentru cele 5 secţiuni. Acest articol vi s-a parut interesant? (3 voturi)
Nu exista comentarii la acest articol. |
|
|