Teoria instituţională de artă este o teorie despre natura artei. Prima încercare de a defini o operă de artă spune: „un artefact original, cu o serie de aspecte care i-au conferit statutul de candidat la aprecierea de către unele persoanele care acţionează în numele unei anumite instituţii sociale”.
George Dickie a dezvoltat o teorie instituţională a artei şi a identificării artistice. El este preocupat de a păstra separat ceea ce el numeşte simţurile de evaluare şi clasificare a "operelor de artă" şi de a arăta cum se identifică operele de artă – cum se clasifică – într-un mod detaşat, fără a intra în controverse cu privire la valoare. În dezvoltarea teoriei sale, autorul este deschis la gândul că evaluarea ar putea fi mai puţin raţională, o mai subiectivă decât identificarea. Cum putem clasifica ceva ca artă, independent de consideraţiile de valoare? Diferenţa între identificare şi evaluare este aceea că identificarea de artă este instituirea a ceea ce este arta în sensul de clasificare, în timp ce evaluarea de artă judecă o lucrare ca având succes sau insucces ca operă de artă.
George Dickie prezintă o teorie despre modul de a judeca o operă de artă, spre deosebire de o teorie care explică de ce un anumit lucru este definit ca artă. Concentrându-se în principal pe scrierile lui Monroe Beardsley şi examinând critic punctele de vedere ale altor şapte filosofi şi critici de artă – Paul Ziff, Frank Sibley, Nelson Goodman, Nicholas Wolterstorff, David Hume, Bruce Vermazen, and J. O. Urmson – Dickie sintetizează ideile lor pentru a descoperi ce poate fi derivat din teoriile lor. Pe această bază, el încearcă să elaboreze o teorie de evaluare a artei.
Iniţial, autorul prezintă toate teoriile posibile de evaluare a artei, presupunând că noţiunile de evaluare tradiţionale sunt uzate. El a identifica şapte tipuri de teorii care se încadrează în patru teme generale: teoria valori de imitaţie, teoriile valorii intrinseci obiective, teoria valorii intrinseci subiective şi teoriile valorii instrumentale.
Dickie discută apoi despre dezvoltarea istorică a teoriei de evaluare a artei, examinând modul în care filozofii secolului al XVIII-lea şi al XIX-lea au tratat reprezentarea şi alte dimensiuni cognitive ale artei ca valori artistice. Analiza lui aprofundată a activităţii altor teoreticieni contemporană pledează pentru o teorie de evaluare a artei derivate din diferite tipuri de gândire.
Dickie accentuează că a defini opera de artă dintr-un punct de vedere cultural nu implică în niciun caz că aceasta (opera) ar fi creată de către societate sau de către un subgrup al societăţii – după cum a fost criticat – şi tocmai de aceea de-a lungul anilor 1971 şi 1974 Dickie a introdus în definiţia operei de artă conceptul de „lume a artei”. În câteva cuvinte, numai datorită lumii artei artistul poate conferi statutul de „candidat al aprecierii” propriei opere, după cum această teorie a fost explicitată în cartea sa anterioară, Art Circle.