|
[06 mai 2009]
Daniel Baba
“Lăsaţi-mă să gestionez şi să controlez banii naţiunii şi nu-mi va păsa cine scrie legile sale” - Meyer Amchel Rothschild
Marele Crah financiar din 1929 a fost începutul unei decade de regresie globală economică. În legendara “joia neagră”, pe 24 octombrie 1929, când s-a deschis NYSE New York Stock Exchange, nu era niciun cumpărător, doar vânzători. Criza a atras după sine o reacţie în lanţ:
băncile au încetat să împrumute bani
oamenii au încetat să cumpere bunuri
magazinele au încetat să cumpere de la producători
producătorii au încetat să producă
oamenii şi-au pierdut locurile de muncă.
Se pare că istoria se repetă de la sine.
În România resimţim efecte ale recesiunii economice globale, în ciuda asigurărilor şi împrumuturilor efectuate de guvernanţi. O resimţim pentru că nu putem exista în exteriorul unei comunităţi globale, o resimţim pentru că am copiat modele ce nu se potrivesc la noi, dar ne aşteptăm ca pentru noi să funcţioneze. Experimentăm prin mimetism greşelile altora. În timp ce pendulăm pe marginea unui amplu declin economic, alimentat de politicile monetare excesiv inflaţioniste a guvernelor şi a cartelurilor bancare internaţionale sub care operează, poporul român încearcă o întoarcere către ziua de ieri, căutând soluţii, trăind din plin “Ziua cea mai lungă”.
În astfel de vremuri de criză, am pe retină trei imagini cu tot atâtea afaceri prospere: farmacie, amanet, banca comercială. Pe 250 metri de trotuar am numărat nu mai puţin de şase sedii de bănci, trei farmacii, două case de amanet. Toate acestea, în existenţa lor numerică, vorbesc despre adevărata criză umană - nevoia de a împrumuta, ori de a ameliora starea de sănătate.
Ne cufundăm de ani buni într-un abis cultural, moral şi spiritual care a fost adus din ce în ce mai aproape de alegerile maselor; acestea au ales societatea de consum, dar nu orice consum, un consum inconştient, şi îmi trec prin minte discursuri publicitare şi slogane precum “Ce să-i faci?! Aşa se întâmplă, o cumpărătură duce la alta", ”cumperi cât vrei, plăteşti când poţi”, “gândim la fel”, “reuşim împreună". Dar masele s-au identificat cu strigătul pentru schimbare.
Ideea de realitate va fi pusă tot mai des la încercare, iar concepţiile materialiste şi prejudecăţile legate de lumea în care trăim vor suporta modificări.
Cu respect pentru cititori,
Daniel Baba
|