|
[04 februarie 2010]
Laura Breiner
Luna februarie e luna în care renunţ, mă dau bătută. E luna în care sunt supusă presiunilor comerciale, frumos ambalate sub denumirea de luna iubirii. Ştiu că urmează o perioadă în care trebuie să demonstrez cât de mult iubesc şi – mai ales – dacă iubesc cu adevărat! E o cursă contra-cronometru în a declara, în a dărui. Sf. Valentin şi Dragobetele sunt două sărbători exploatate la maxim în această lună, toate acum, un fast marketing care mă oboseşte … Ne pierdem fericirea pentru că suntem în grabă, ne uităm iubirile pentru că suntem pe fugă. Aproape că ţi-ai strânge existenţa în valiză şi ai porni la drum ... Mi-e dor de întâlnirile pe ascuns, de scrisorile de dragoste furişate în cutia poştală, de plimbările lungi, de conversaţiile timide şi mult aşteptatul sărut de la despărţire. Atunci ... luna iubirii era în orice perioadă a anului, atât timp cât dragostea zvâcnea în vene.
Acum, conversăm pe chat sau prin sms, ne uităm la cel mai recent film descărcat şi la ultimele noutăţi mondene, ne întâlnim seara, în club sau direct în dormitor. Am înlocuit sentimentul cu acţinea, zilele sunt prea încărcate pentru a pierde timpul, aşa că am concentrat totul într-o singură lună ... pentru că dacă nu acum, atunci când?
Luna februarie e luna în care renunţ, mă dau bătută: nu pot iubi doar o lună pe an. Sunt un outsider. Sau, poate, reprezint o altă generaţie.
|
Acasa
