Arta, Cultura, Portofolii artisti
Articole arta si cultura
Analize de arta Interviuri artisti Portofolii artisti
Acasa
Editorial
Evenimente
Stiri
Newsletter
Legaturi
Contact

 

 
 

Abonati-va la newsletterul Art Business!

[15 aprilie 2014]
Pe 15 aprilie 1452 s-a născut Leonardo Da Vinci, reprezentat de seamă al Renascentismului italian, om de ştiinţă şi totodată sculptor, pictor, arhitect, muzician şi scriitor, un adevărat...

Mai multe stiri »

   « Arta şi preţul psihologic
   « Teoria instituţională a artei
   « Factori ce influenţează evaluarea lucrărilor de artă
   « Despre relaţia între Economie şi Artă
   « Comemorare Leonardo da Vinci
   « Expoziția „Jubileu - Nicolae Maniu”

 
 
Arhiva November 2017
Mon Tue Wen Thu Fri Sat Sun
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930   
       

 
Cat timp petreceti pe Facebook?
zilnic
de 2-3 ori pe saptamana
doar in week-end
de 4-6 ori pe luna
o data pe luna
deloc
Editorial - Ne pasă de amprenta culturală?

[26 martie 2009]
Daniel Baba

  Multe caracteristici ale vieţii umane sunt transmise genetic. Cultura, ca şi emitent al comportamentelor învăţate comune unei societăţi, reprezintă o moştenire ce se transmite cu ajutorul cuvintelor, a scrisului, mass-mediei şi artelor, însuşită prin diverse forme ale memoriei (reflexe, cuvinte, imagini, obiecte, cărţi, numere, reguli).

  Într-un articol despre TVR Cultural din 2006, din ziarul Capital – ce-i drept nu e de actualitate, dar îl menţionez pentru a puncta anumite aspecte – se preciza că audienţa acestui post era de o medie de patru mii de telespectatori pe minut în mediul urban, crescută cu 0,8% în primul trimestru.

  Prezint mai jos un decupaj din interviul cu Daniela Zeca, care oferea răspuns la audienţa scăzută a TVR Cultural:

 

Daniela Zeca: Cultura este ca o doctorie amară sau un “supliment alimentar” şi nu un “aliment de bază”. Sunt foarte mulţi specialişti din diferite domenii care nu ştiu cine este marele violonist Eugen Sârbu, care a concertat recent pe TVR Cultural, dar trăiesc foarte bine si sunt apreciaţi în munca lor. Ei nu suferă de un disconfort al ignoranţei în cultură. Pe de altă parte, în momentul înfiinţării, TVR Cultural a funcţionat ca un soi de televiziune confidenţială, lansată fără studii de piaţă, fără nici un fel de cercetare şi, atenţie, cu aceleaşi resurse tehnice cu care TVR funcţiona de 40 de ani. Câtă vreme investiţiile în cercetare n-au existat, iar investiţiile in marketing şi în prognoze au fost minime, trei ani au reprezentat o perioadă de supravieţuire.

Capital: Dacă ratingul nu contează, atunci care sunt reperele după care se dezvoltă TVR Cultural?

Daniela Zeca: Totuşi, o televiziune care nu contează în audienţe mai bine nu emite. TVR Cultural se înscrie în paleta destul de largă a televiziunilor de nişă. În acest context, TVR Cultural este timid. El şi-a propus să facă ceea ce se cheamă audienţă de prestigiu. Aceasta este întotdeauna mică in comparaţie cu alte televiziuni de nişă.

 

 Nu caut să justific şi să împart percepţia şi acceptarea gustului pentru vizual între canalele de difuzare mass-media şi public, insă cred că ne cufundăm de ani buni într-un abis cultural, moral şi spiritual care a fost adus din ce în ce mai aproape de alegerile maselor, au ales ceea ce majoritatea televiziunilor le oferă pentru un rating cu orice preţ, un preţ al inculturii, un consum inconştient, omul trăieşte în faţa ecranului o realitate indusă prin emisiuni contrafăcute, cu un conţinut ridicat de violenţă subliminală. Ideea de realitate va fi pusă tot mai des la încercare, iar concepţiile materialiste şi prejudecăţile legate de lumea în care trăim vor suporta modificări. Dumnezeu nu se amestecă în alegerile noastre. Vine vremea când ne dăm seama că suntem responsabili de ceea ce am ales deja, viaţa capătă logică când vine vorba de alegeri, însă alegeri conştiente. Iar ceea ce nu alegem, se transformă treptat in uriaşe costuri de oportunitate. Închei prin a-l cita pe Alfred AdlerNoi nu suntem influenţaţi de realităţi, ci de opinia noastră despre realităţi”.

Cu stimă şi apreciere,

Daniel Baba

 

 

 

 

 
Termeni si conditii Copyright © 2008 Art Business. Realizat de Web Design Media