[03 decembrie 2008]
timpul.ro
Pe 4-5 decembrie are loc, la Iasi, prima editie a Galei jurnalismului cultural. Evenimentul îşi propune să premieze cei mai valoroşi publicişti ce activează în domeniul cultural – presă scrisă (reviste culturale şi pagini de cultură ale cotidienelor, suplimente culturale). Gala jurnalismului cultural răsplăteşte acei jurnalişti care publică cel puţin lunar în presa culturală şi au minimum doi ani de experienţă în domeniul presei culturale.
Iniţiatorul Galei Jurnalismului Cultural este Fundaţia Culturală „Timpul“, iar finanţarea este asigurată de proiectul „Iaşi 600“ derulat de Primăria Municipiului Iaşi. Evenimentul are drept parteneri Universitatea „Al.I. Cuza“ Iaşi şi Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ Iaşi.
Gala Jurnalismului Cultural are loc pe 5 decembrie, de la ora 18.00, în Sala „B.P. Hasdeu“ a Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi. Gala este precedată, pe 4 decembrie, de un eveniment ce îi reuneşte pe scriitorii Filip Florian şi Ioan T. Morar, invitaţii de onoare ai primei ediţii, de la ora 16.00, în Sala „B.P. Hasdeu“ a Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi.
Mai multe informatii gasiti aici.
|