|
[13 mai 2009]
Art Business
Ateneul Tătăraşi Iaşi invită publicul luni, 18 mai, orele 1800, la vernisajul expoziţiei de pictură ulei/ pânză Ieşirea din labirint, aparţinând artistei Lily Popa. Vernisajul va fi prezentat de prof. dr. Theodor Haşegan. Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 18 mai – 14 iunie 2009.
Expoziţia "Ieşirea din labirint" (sau Fals tratat de sociologie artistică) îşi propune "o privire "asupra relaţiei artist-societate; artistul fiind component al societăţii, depozitarul amintirilor, trăirilor şi experienţelor proprii, în funcţie de circumstanţele de mediu. El este într-o relaţie de simbioză cu societatea, reflectă, după prelucrare artistică, ceea ce vede, aude, simte, nu poate exista într-un "turn de fildeş", "într-o republică a pictorilor".
În încercarea umană de depăşire în plan spiritual (sau material) a propriei fiinţe fiecare din noi putem fi la un moment dat Icarus (Icar). La fel ca aceste personaje, suntem cu toţii într-un imens Labirint, "la mâna sorţii". Firul Ariadnei este firul care eliberează sau firul care înlănţuie? Deşi Minotaurul este prezentat ca o fiară, o fiinţă feroce, personal cred că reprezintă personajul cel mai tragic, singurul care nu îşi poate influenţa existenţa, nu poate ieşi din labirint, neavând însă nici o vină de starea sa de existenţă, de ceea ce este.
Lucrările expuse îşi propun deasemenea "o oglindire" interioară a artistului, existenţa, supravieţuirea lui între ideal şi compromis cu sine, între artist şi "obligaţiile existenţiale". Nu se încearcă dezlegarea vreunui mister absolut, ci doar reprezentări ale posibilelor încercări de evadare, chiar cu "aripi improvizate", chiar în "universuri paralele", ireale.
Dublul labirint; labirintul lumii - labirintul artei. Evadăm din unul devenind prizonierul celuilalt, o captivitate mai frumoasă, mai plăcută, mai suportabilă.
Lily Popa
|