|
[17 iunie 2010]
art-business.ro
Fundaţia ARHITEXT design în colaborare cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” – Bucureşti şi Centrul de Studii de Arhitectură Vernaculară de la Dealu Frumos provoacă lumea arhitecturii româneşti la un atelier experimental de asamblare îndrăzneaţă a spaţiului, sunetului şi imaginii.
Experimentul propus de către Fundaţia ARHITEXT design şi desfăşurat la Dealu Frumos între 16-18 iulie 2009, porneşte de la conceptul de asamblaj al filosofului Gilles Deleuze care oferă ocazia punerii în relaţie a mai multor obiecte:
– spaţiul (prin arhitectură)
– sunetul (prin muzică)
– imaginea (prin film).
În cadrul acestui eveniment, va avea loc şi 5 O’clock-ul Arhitext care va scoate în evidenţă tema atelierului experimental de anul acesta: “Praguri”, al cărui coordonator va fi Arpad Zachi.
Dezbaterea propusă va avea ca punct de plecare una dintre numeroasele definiţii, cea (figurativă) din DEX care vede pragul ca un început al unei situaţii noi, limită care desparte două situaţii, perioade – şi spaţii– diferite sau din NODEX: «ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situaţii, a unui spaţiu)». Acel «început» sau «ajun» introducând subiectul sensibil, omul, cel care re-simte/percepe şi trece acel prag. Sau cum spune în Metapolis «pragul este punctul la care un efect fiziologic or psihologic începe să fie produs». Este vorba de dilatarea punctului, de dizolvarea limitelor, de amânarea începutului şi mai ales a sfârşitului. Un spaţiu răgaz şi un timp zăbavă, unul inventat şi/sau unul imaginar(t), dar care te conţine ca orice utopie/iluzie/vis al tău. Până la urmă este exerciţiul tău de (pe)trecere sau de iniţiere.
Cuvintele însele sunt nişte «praguri-porţi» în acelaşi timp. Dacă vom căuta traducerea în latină a termenului vom găsi că este limen care înseamnă şi prag şi început. Etimologia şi influenţele, derivaţiile fonetice duc la cuvintele latine limen, limitaris (limitare), lumen (lumină) şi vechea spaniolă lumbre (lumină). Astfel pragul este interpretat de Metapolis ca «o graniţă de lumină, o fîşie unde lumina se schimbă sau se pierde. O limită care este mai curând insinuată decât construită». Ceea poate duce cu gândul la cuvântul românesc umbră şi la sensul ei (figurat) de părere, aparenţă şi iluzie. Şi la fel de evident omul, este cel care «poartă» aceste sensuri. Apare ca spaţiu de tranziţie, un spaţiu de mediere sau media(t) între unul cunoscut şi finit, familiar şi închis/cotidian şi sigur, concret şi fizic, şi altul ne-convenţional şi ne- de-finit, public şi deschis, ocazional şi ambiguu/virtual şi digital.
Aşadar pornind de la o simplă terminologie sperăm să descoperim alături de invitaţii noştri noi direcţii de abordare, teoretice şi practice a unui concept folosit cu atât de multă uşurinţă.
|