|
[16 martie 2010]
art-business
Prima licitaţie de primăvară a Casei Goldart, organizată pe 14 martie, a avut o identitate aparte, punând accentul pe lucrările executate pe suport de hârtie sau imprimate. Conceptul “Oeuvres sur papier” s-a bucurat de mult succes, confirmând faptul că licitaţia specializată atrage în mai mare măsură interesul colecţionarilor. Acest nou concept s-a materializat prin vânzări la cote ridicate.
Astfel, vânzările de carte au înregistrat creşteri semnificative faţă de preţul de pornire. Publicaţiile dinastice s-au vândut în procent de 100%, manuscrisele în procent de 75%, iar avangarda 40%. Calitatea si raritatea volumelor licitate ne fac sa credem ca acest gen de licitatie era asteptat de colectionari. Astfel, setul de fotografii cu familia regala s-au adjudecat la 3200 lei (de la 1000 lei pornirea), o alta fotografie a regelui Carol al II-lea, cu semnatura olografa a acestuia, din 1938, s-a adjudecat la 3000 lei de la 1000 lei pornirea, volumul consacrat Bisercii episcopale si Manastirii de la Curtea de Arges, de Grigore Tocilescu, aparut in 1886 s-a adjudecat la 3200 lei de la 300 lei pornirea si exemplele pot continua. Manuscrisul lui Sasa Pana din romanul « Onomastica salcamilor » s-a adjudecat la 2400 lei de la 700 lei pornirea.
O alta noutate introdusa in aceasta licitatie este sectiunea de fotografie, care a fost f. bine primita de public, vanzandu-se 4 din cele 6 lucrari fotografice oferite, creatii ale unor foarte tineri artisti.
Secţiunea pictură, care a reunit opere reprezentative pentru şcoala românească, s-a bucurat, de asemenea, de interesul colecţionarilor, care au achiziţionat lucrari cu mult peste preţul de pornire. Evident, cea mai importantă vânzare a fost un « Nud » de Iosif Iser, lucrare adjudecată la preţul de 145.000 lei, preţul de pornire fiind de 94.000 lei.
Tot la acest capitol, au fost adjudecate, la preţuri care au depăşit cu mult preţul de pornire, lucrări aparţinând următorilor artişti:
Constantin Artachino - preţ de pornire 4.000 lei > preţ de achiziţie 8.000 lei
Ipolit Strâmbu - preţ de pornire 9.000 lei > preţ de achiziţie 21.000 lei
Ludovic Bassarab - preţ de pornire 2.000 lei > preţ de achiziţie 4.600 lei.
|